ReDesign – Permacultura în viața ta, nu doar în grădină.

Nici nu bănuiești cât de tare mă bucur că am ajuns chiar acum la acest principiu, pentru că sincronizarea este fantastică. Sincronizarea cu înființarea grădinii Tărtășica. Acolo, acest principiu se vede pe viu, nu doar în teorie.
Proiectează de la model la detaliu! Pentru că nu te gândești unde să pui pătrunjelul înainte să știi unde este grădina. E ca și cum ai încerca să construiești o catedrală punând pe cineva să țină clopotul acolo unde bănuiești că se va bălăngăni el.
Dacă te apuci direct de detalii, sfârșești cu o grădină care seamănă cu un frigider după o petrecere studențească: trei morcovi, o bucată de brânză care a dezvoltat o civilizație proprie și, undeva într-un colț, o salată meditativă ce se întreabă dacă există cu adevărat. Dar dacă începi cu modelul, poți avea ceva grandios! Un sistem! Un plan! Un motiv să porți o pălărie ridicol de mare și să arăți cu coada de la cazma spre viitor, ca un general într-o bătălie cu melcii fără cochilie.
Învață de la natură: întâi modelul, adică soare, climă, relief și abia după aceea ce arbore sau ce ierbuță să crească și pe unde. Mă rog, mai face și natura glume dacă mă gândesc la ornitorinc. Cum și de ce a fost proiectat animalul acela e un mister.
Și nu uita! Tiparele se pot observa și în societate. Dacă vrei să proiectezi în cadrul unui sistem social, lipește-ți principiul acesta pe frunte că nu îți va părea deloc rău.
Leave a Reply