Oul roșu stătea nemișcat pe o piatră albastră care plutea la trei centimetri deasupra solului. Nu era un ou obișnuit – avea două puncte negre care serveau drept ochi și o linie subțire care ocazional se transforma în gură. Coaja sa vibra ușor, pulsând între nuanțe de roșu-carmin și roșu-sângeriu, ca și cum ar fi respirat culoare în loc de aer.
“Existența mea e fragilă dar intensă,” medita oul roșu. “Sunt simultan începutul vieții și micul dejun al cuiva.”
Liniștea sa filozofică fu întreruptă de un zgomot metalic – jumătate scrâșnet, jumătate melodie de operă. Un robot argintiu cu cap cubic se apropia, mergând lateral ca un crab disfuncțional. Din umărul său stâng ieșea fum verde, iar ochiul drept clipea în cod Morse cuvântul “AJUTOR” pe care nimeni nu-l putea citi.
“Salutare!” anunță robotul, vocea sa oscilând între bas profund și soprană stridentă. “Sunt un robot, dar acum cred că sunt un prăjitor de pâine. Sau poate o balenă. Sunt confuz.”
Oul roșu clipi lent. “Ești un robot stricat.”
“Imposibil!” protestă robotul, în timp ce brațul său drept se rotea necontrolat. “Nu pot fi stricat. Sunt doar interpretat greșit de realitate.”
În timp ce dezbăteau natura defecțiunii robotului, un iepure alb cu ochi injectați și blană zbârlită țâșni dintre tufișuri, executând trei salturi mortale consecutive și aterizând perfect pe vârful unei frunze de păpădie.
“OUĂ!” urlă iepurele, scuipând spumă multicoloră. “OUĂLE SUNT COMPLOTIȘTII TIMPULUI! ÎȚI VĂD CULOAREA, AGENT ROȘU!”
Robotul își înclină capul la un număr incert de grade. “Detectez un mamifer în stare de agitație extremă. Recomand resetarea sau suc de morcov.”
Oul roșu își rostogoli privirea de la robot la iepure și înapoi.
“Amândoi sunteți rezultatul unei erori de programare universale,” decretă el cu o voce incredibil de profundă pentru dimensiunile sale. “Eu, pe de altă parte, sunt perfect în imperfecțiunea mea pigmentată.”
Iepurele se apropie cu salturi haotice, oprindu-se la fiecare pas pentru a asculta mesaje imaginare din pământ.
“MINCIUNĂ! MINCIUNĂ ROȘIE!” spumegă iepurele. “Știu adevărul despre tine. Ești un soare miniaturizat care s-a deghizat în ou ca să spionezi planeta! Am văzut planurile în morcovul de ieri!”
“O nouă inadvertență detectată,” interveni robotul, în timp ce din urechea sa stângă începu să curgă suc de agave. “Dacă ești ou de ce nu te transformi în pui? Dacă ești soare de ce nu ne topești? Concluzie: ești o metaforă nepotrivită.”
Oul roșu oftă, emanând un nor de pulbere roșiatică care se transformă în mici semne de întrebare plutitoare.
“Poate că sunt doar un ou care așteaptă să fie înțeles de ființe capabile să vadă dincolo de aparențe. Dar, evident, am nimerit în cel mai absurd colț al realității.”
Iepurele turbat începu brusc să danseze în jurul oului, lăsând urme fosforescente.
“TE VOI FACE SĂ ECLOZEZI! DAR NU PUI – VEI ECLOZA ADEVĂRUL!” țipă el, apoi șopti conspirativ: “Ouăle roșii conțin coduri nucleare. Am aflat de la o omidă care lucrează pentru guvern.”
Iepurele se opri din dans și își lipi urechea de pământ.
“ASCULTAȚI! PĂMÂNTUL SPUNE CĂ SUNTEM CU TOȚII PERSONAJE ÎNTR-O POVESTE ABSURDĂ!”
Dintr-odată, oul roșu începu să se ridice în aer, pulsând tot mai intens.
“Simt că mă transform,” anunță el. “Nu în pui, ci în întrebare.”
Robotul își deschise panoul frontal, dezvăluind în interior nu circuite, ci un mic teatru de păpuși unde minuscule versiuni ale celor trei personaje rejucau aceeași scenă la infinit.
Iepurele turbat se calmă brusc, ochii săi revenind la o culoare normală pentru câteva secunde.
“Știți,” spuse el cu o voce perfect rațională, “poate că suntem toți manifestări ale aceleiași conștiințe fragmentate care încearcă să se înțeleagă pe sine.”
Oul roșu coborî ușor, aterizând perfect în palma robotului.
“Propun un experiment,” anunță oul. “Ce-ar fi dacă eu aș fi robotul, robotul ar fi iepurele, iar iepurele ar fi oul?”
În acel moment, realitatea pâlpâi. Pentru o fracțiune de secundă, robotul deveni complet roșu și oval, iepurele deveni metalic cu fire care îi ieșeau din urechi, iar oul căpătă blană albă și urechi lungi. Apoi, la fel de brusc, toți trei reveniră la formele lor originale.
“Interesant,” medită oul roșu. “Se pare că esența noastră transcende forma.”
Iepurele turbat se roti pe loc de trei ori și declară: “CÂND TOATE OUĂLE VOR FI ROȘII, CÂND TOȚI ROBOȚII VOR FI STRICAȚI ȘI CÂND TOȚI IEPURII VOR FI TURBAȚI – ABIA ATUNCI VOM ÎNȚELEGE CĂ NU AVEM NIMIC DE ÎNȚELES!”
Și astfel, cei trei continuară să existe împreună în acel colț absurd al realității, fiecare reprezentând o formă diferită a aceleiași întrebări la care nimeni nu căuta cu adevărat un răspuns.
În tot acest timp Natura îi îmbrățișa înțelegătoare la fel de strâns pe toți, unindu-i într-un tot sacru cu miros de rășini rare.